Prima pagină

Biroul de Promovare şi Cooperare Economică Tirana

 

ATRIBUŢII ŞI SARCINI SPECIFICE VIZÂND PROMOVAREA ŞI DEZVOLTAREA SCHIMBURILOR COMERCIALE, ÎN PRINCIPAL, A EXPORTULUI ŞI COOPERĂRII ECONOMICE

1. Crearea, cultivarea şi dezvoltarea dialogului şi relaţiilor cu comunitatea oamenilor de afaceri din ţara de reşedinţă, având în vedere influenţa acesteia în deciziile comerciale, economice şi politice.

2. Crearea de relaţii cu autorităţile din ţara de reşedinţă şi identificarea căilor de acţiune care să susţină dezvoltarea relaţiilor comercial-economice bilaterale. In cazul misiunilor in care exista si reprezentanţi cu sarcini economice trimişi de alte instituţii, reprezentantul MMACA se va concentra asupra relaţiilor cu instituţiile din tarile de reşedinţa cu atribuţii privind relaţiile economice internaţionale in domeniile comerţului exterior, industriei, energiei, mediului de afaceri.

3. Iniţierea, organizarea şi participarea la negocieri care au loc în ţara de reşedinţă, la nivel guvernamental sau ministerial, în vederea convenirii de noi acorduri, actualizarea celor existente, recuperarea creanţelor şi a altor forme comune de monitorizare a relaţiilor economice bilaterale.

4. Transmiterea de date prelucrate vizând oportunitatea negocierii unor acorduri preferenţiale privind crearea unor zone de liber schimb sau a unor uniuni vamale, luând in considerare interesul romanesc in materie, precum si participarea tarii de reşedinţa la diverse forme de integrare economica, regionala sau subregionala.

5. Organizarea sesiunilor Comisiilor mixte si a grupelor de lucru, in special cele din domeniile industriei, energiei si relaţiilor comerciale bilaterale (MMACA asigura secretariatul Comisiilor /consiliilor / comitetelor interguvernamentale de colaborare economica si tehnico-ştiinţifica).

6. Informarea partenerilor externi asupra legislaţiei româneşti referitoare la problematica relaţiilor comercial-economice, cu relevarea efectelor acesteia asupra climatului de afaceri din România şi stimularea interesului oamenilor de afaceri străini pentru efectuarea de operaţiuni comerciale si de cooperare economica cu ţara noastră.

7. Studierea pieţei locale sau zonale, întocmirea de lucrări de sinteză privind tendinţele conjuncturale manifestate şi formularea de propuneri pentru dezvoltarea exportului. Materialele transmise vor cuprinde periodic şi analize privind evoluţia macroeconomică a ţării de reşedinţă corelată cu procesele de integrare economică regională şi globală, urmărindu-se cu precădere impactul asupra relaţiilor comerciale ale României cu zona respectivă.

8. Acordarea de asistenţă de specialitate instituţiilor guvernamentale, neguvernamentale şi societăţilor comerciale româneşti, la solicitarea acestora, în vederea stabilirii de contacte în ţara de reşedinţă, pentru concretizarea de tranzacţii comerciale şi de cooperare, inclusiv pe terţe pieţe. Acordarea de asistenta operatorilor economici locali care vor sa importe din România.

9. Sprijinirea organizării de acţiuni promoţionale destinate majorării exportului prin:

- participarea activa la realizarea programului de târguri si expoziţii in tara in care isi desfasoara activitatea si transmiterea de propuneri privind participarea la acele acţiuni cu impact asupra exportului romanesc, atât cu pavilion naţional cat si in cadrul programelor de promovare ale altor instituţii, organizaţii sau chiar ale societarilor comerciale româneşti;

- transmiterea de propuneri privind organizarea de misiuni economice specializate, simpozioane, mini-expoziţii, inclusiv prin folosirea eventualelor spatii disponibile existente la misiunile diplomatice;

- acordarea de asistenta de specialitate delegaţiilor din tara prezente pe piata de reşedinţa pentru actiuni de promovare a exportului, inclusiv sprijinirea firmelor româneşti in obţinerea de informaţii privind metodologia si costurile pentru înfiinţarea si funcţionarea reprezentantelor comerciale proprii in tara de resedinta.

10. Diversificarea schimburilor de mărfuri şi servicii cu ţara de reşedinţă, urmărindu-se asigurarea echilibrului balanţei comerciale şi de plăţi.

11. Informarea operativa, prin e-mail, a MMACA si a societăţilor comerciale româneşti în legătură cu: (1) facilităţile de import din tara de reşedinţa si elementele tehnice pentru valorificarea acestora; (2) licitaţiile internaţionale ce se organizează în ţara de reşedinţă cu propuneri concrete de participare la acestea; (3) oportunităţile de afaceri (cereri de ofertă, oferte);

12. Acordarea de asistenţă operatorilor economici români pe linia verificării bonităţii firmelor pe care le propun sau se propun ca partenere.

13. Acordarea de consultanţă şi asistenţă de specialitate pentru partenerii interesaţi, în strictă concordanţă cu reglementările legale în vigoare şi cu practicile şi standardele comerciale internaţionale; vor fi avute în vedere prevederile acordurilor şi înţelegerilor bi- şi/sau multilaterale cu impact asupra relaţiilor comerciale cu ţara de reşedinţă.

14. Transmiterea  de informaţii asupra modului de aplicare in tara de reşedinţa a angajamentelor asumate de aceasta in cadrul OMC, făcându-se totodată propuneri privind unele abateri ce vor fi constatate, mai ales in situatia in care acestea afectează exporturile româneşti pe tara respectiva. De asemenea, vor fi comunicate informatii privind modul concret de funcţionare a unor mecanisme de politica comerciala convenite in plan multilateral.

15. Furnizarea de date si informaţii in legătura cu participarea tarii de resedinta la diverse zone de comerţ liber si  uniuni vamale si cu evaluările asupra modului de funcţionare a acestora si asupra comerţului si cooperării economice cu România.

16. Intesificarea discuţiilor si contactelor cu autorităţile tarii de reşedinţa si cu asociaţiile profesionale, in vederea determinării gradului de sensibilitate al pieţii fata de produsele romanesti si pentru evitarea adoptarii unor masuri de aparare comerciala sub forma masurilor de salvgardare sau a procedurilor anti-dumping. In cazul in care o asemenea masura sau procedura a fost declanşata, vor fi obtinute date concrete necesare apararii pozitiei partii romane vizând: determinarea prejudiciului, legatura de cauzalitate intre importurile din Romania si prejudiciul creat, preturile practicate de diversi competitori pe piata respectiva pentru produsul in cauza, preturile producatorilor nationali s.a. Aspectele de la acest punct vor face obiectul unor informări operative punctuale sau, după caz, vor fi menţionate distinct in rapoartele trimestriale.

17. Acordarea unei atenţii deosebite asigurării stabilităţii relaţiilor economice prin promovarea unor acţiuni de cooperarea economica in România, in tara de reşedinţa si pe terţe pieţe. Identificarea unor parteneri potenţiali si urmărirea, prin contacte permanente, a modului de derulare a unor  asemenea acţiuni reprezintă sarcini prioritare, in care sens MMACA va transmite portofoliul de proiecte si potenţialul de cooperare in domeniile: industriei civile; industriei de apărare; producerii, transportului si distribuţiei de energie electrica si de gaze naturale; producţiei de cărbune; exploatării si prelucrării ţiţeiului.

18. Elaborarea de către fiecare misiune a unui “ÎNDRUMAR DE AFACERI”, care să conţină informaţii cu privire la mediul de afaceri din ţara respectivă, regimul de comerţ exterior şi investiţii cu precizări privind regimul aplicat României, alte informaţii utile oamenilor de afaceri români care se deplasează în zonă. Acest îndrumar va putea fi vizionat pe site-ul misiunii cat şi al MMACA (www.dce.gov.ro). Reactualizarea îndrumarului se va face semestrial sau de câte ori apar elemente semnificative care presupun modificarea acestuia.

19. Trimiterea in tara de materiale documentare privind economia  tarii de reşedinţa, comerţul exterior (elemente de conjunctura economica, statistici privind economia naţionala), pentru dezvoltarea si actualizarea băncii de date a MMACA.

 II. ATRIBUŢII IN DOMENIUL ATRAGERII INVESTIŢIILOR STRĂINE

 1. Sensibilizarea partenerilor străini privind realităţile româneşti, climatul stimulativ de afaceri  şi investiţii precum şi domeniile prioritare în care se doreşte participarea acestora.

2. Întreprinderea de acţiuni promoţionale pe lângă organismele publice şi private pentru orientarea către România a unui volum cât mai mare de investiţii de capital.

Vor fi promovate, cu prioritate, proiecte generatoare de export, de modernizare si eficientizare a sectorului energetic, de implementare a tehnologiilor înalte in producţia industriala.

3. Informarea în ţară cu privire la posibilităţile de obţinere de credite guvernamentale sau comerciale destinate retehnologizării şi restructurării industriei, energeticii, dezvoltării infrastructurii, diversificării producţiei, revigorării potenţialului productiv naţional.

4. Organizarea de întâlniri cu oameni de afaceri din ţara de reşedinţă, în vederea transmiterii de informaţii şi semnale cu caracter economic, financiar, legislativ etc., care să-i stimuleze pe aceştia în interesul de dezvoltare a relaţiilor cu parteneri din România.

 

Alte precizări

 

1. Activitatea reprezentanţilor Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat se desfăşoară după un program anual aprobat de MMACA, cu luarea in considerare a mandatelor minimale primite la plecarea la post si reactualizate pentru perioada următoare cu ocazia efectuării concediilor de odihna si a stagiilor de pregătire in vederea reîntoarcerii la post.

2. BPCE întocmeşte şi trimite la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat rapoarte lunare şi trimestriale, precum şi informări periodice şi date privind activitatea desfăşurată potrivit programului.

3. Consilierii economici poartă direct corespondenţa curentă, la nivel de lucru, privind oportunităţile de afaceri, activităţi de ofertare, derulări de contracte, organizarea de acţiuni promoţionale, informaţii de piaţă etc., cu ministere interesate şi/sau alte organizaţii şi cu agenţi economici, trimiţând copie la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat.

Marcarea Zilei Naţionale a României la Tirana

04.12.2018

La 3 decembrie 2018, Ambasada României la Tirana a organizat recepţia dedicată sărbătoririi Zilei Naţionale a României și…

Sărbătorirea Zilei Naționale a României la Korcea

03.12.2018

La 1 decembrie 2018, la Korcea, Ambasadorul României, E.S. Mircea Perpelea, a participat la recepţia organizată de Consulatul Onorific…

Cea de-a IX-a sesiune a Comitetului Mixt Interguvernamental româno-albanez de cooperare economică, științifică și tehnică

11.11.2018

În perioada 8-9 noiembrie 2018, la Tirana, au avut loc lucrările celei de-a IX-a sesiuni a Comitetului Mixt Interguvernamental…

Lansarea volumului “Venind acasă, în Europa… dinspre Est” în orașul Fier

05.11.2018

La 2 noiembrie 2018, la biblioteca “Dritero Agolli” din oraşul Fier, a fost lansat volumul cu titlul “Venind acasă, în Europa……